Home » D:News » Preşedintele Statelor Unite a acuzat, pentru prima dată, Rusia de genocid în Ucraina

Preşedintele Statelor Unite a acuzat, pentru prima dată, Rusia de genocid în Ucraina

Preşedintele Statelor Unite a acuzat, pentru prima dată, Rusia de genocid în Ucraina
Credit foto: Shutterstock
Publicat: 15.04.2022

Preşedintele SUA, Joe Biden, a declarat pentru prima dată că invazia Rusiei în Ucraina reprezintă un genocid, apoi a nuanţat declaraţia spunând că un proces juridic internaţional va da un verdict.

„Da, l-am numit genocid pentru că a devenit din ce în ce mai clar că Putin încearcă pur şi simplu să elimine ideea de a putea fi ucrainean şi dovezile sunt tot mai multe”, a declarat Biden reporterilor.

„Îi vom lăsa pe avocaţi să decidă la nivel internaţional dacă se califică sau nu, dar mie aşa mi se pare, cu siguranţă”, potrivit Reuters.

Anterior, Biden l-a numit în repetate rânduri pe preşedintele rus Vladimir Putin un criminal de război, dar nu a declarat că Rusia a comis un genocid în Ucraina.

Biden l-a numit pe Vladimir Putin „criminal de război”

„Bugetul familiilor voastre, capacitatea voastră de a vă umple rezervorul, nimic din toate acestea nu ar trebui să depindă de faptul că un dictator declară război şi comite un genocid la o jumătate de lume distanţă”, a declarat Biden la un eveniment din Iowa privind preţurile la carburanţi, potrivit Mediafax.

Conform dreptului internaţional, genocidul este o intenţie de a distruge, în totalitate sau parţial, un grup naţional, etnic, rasial sau religios. Genocidul, considerat cea mai gravă infracţiune internaţională, a fost folosit pentru prima dată pentru a descrie Holocaustul nazist.

De la sfârşitul Războiului Rece, Departamentul de Stat a folosit în mod oficial termenul de şapte ori. Acestea au fost pentru a descrie masacrele din Bosnia, Rwanda, Irak şi Darfur; atacurile Statului Islamic asupra Yazidiţilor şi a altor minorităţi; tratamentul aplicat de China uigurilor şi a altor musulmani şi, anul acesta, cu privire la persecuţiile armatei din Myanmar împotriva minorităţii Rohingya.

Redactia Descopera.ro
Redactia Descopera.ro
Descopera.ro este un portal de stiinta, tehnologie, natura si calatorii care isi propune sa fie cel mai mare site de popularizare a stiintelor si de cultura generala din Romania. Sub sloganul E LUMEA TA!, DESCOPERA.RO aduce zilnic ultimele stiri din cele mai fascinante domenii stiintifice, investigh... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Noul Model Y de la Tesla, lansat oficial în SUA, Canada și Europa
Noul Model Y de la Tesla, lansat oficial în SUA, Canada și Europa
Unul dintre cele mai bine păzite secrete înainte de 1989: data reală a naşterii lui Nicolae Ceauşescu
Unul dintre cele mai bine păzite secrete înainte de 1989: data reală a naşterii lui Nicolae Ceauşescu
Bryan Johnson, miliardarul care ar fi descoperit secretele longevității
Bryan Johnson, miliardarul care ar fi descoperit secretele longevității
Tinerii din Generația Z, tot mai atrași de criptomonede după întoarcerea lui Trump la Casa Albă
Tinerii din Generația Z, tot mai atrași de criptomonede după întoarcerea lui Trump la Casa Albă
IPhone-uri folosite, vândute cu mii de dolari doar pentru că au TikTok deja instalat
IPhone-uri folosite, vândute cu mii de dolari doar pentru că au TikTok deja instalat
Obiecte din tezaurul dacic al României, inclusiv coiful de la Coțofenești, furate dintr-un muzeu din Țările de Jos
Obiecte din tezaurul dacic al României, inclusiv coiful de la Coțofenești, furate dintr-un muzeu din Țările de Jos
O insulă „fantomă” care a apărut de nicăieri în Marea Caspică este pe cale să dispară din nou
O insulă „fantomă” care a apărut de nicăieri în Marea Caspică este pe cale să dispară din nou
Astrofizicienii au fotografiat pentru prima dată zeci de exocomete din jurul stelelor
Astrofizicienii au fotografiat pentru prima dată zeci de exocomete din jurul stelelor
Cine a fost politicianul care „nu citea niciodată, dar avea darul să prindă din aer tot ce se vorbea despre lucrurile scrise”
Cine a fost politicianul care „nu citea niciodată, dar avea darul să prindă din aer tot ce se vorbea despre lucrurile ...
Brațul uman continuă să dezvolte o arteră în plus. Iată la ce ne-ar putea folosi
Brațul uman continuă să dezvolte o arteră în plus. Iată la ce ne-ar putea folosi
Oamenii de știință au cuantificat pericolul din băuturile zaharoase, iar rezultatele sunt devastatoare
Oamenii de știință au cuantificat pericolul din băuturile zaharoase, iar rezultatele sunt devastatoare
Forme de relief gigantice din era glaciară, descoperite în adâncurile Mării Nordului
Forme de relief gigantice din era glaciară, descoperite în adâncurile Mării Nordului
De unde provin majoritatea blănurilor mari de urși din colecția lui Nicolae Ceaușescu?
De unde provin majoritatea blănurilor mari de urși din colecția lui Nicolae Ceaușescu?
Specia care trăiește peste 100 de ani și devine tot mai sănătoasă de la un an la altul
Specia care trăiește peste 100 de ani și devine tot mai sănătoasă de la un an la altul
Un bărbat paralizat a pilotat o dronă doar cu gândul, într-un experiment revoluționar
Un bărbat paralizat a pilotat o dronă doar cu gândul, într-un experiment revoluționar
Ce se întâmplă atunci când un supermarket începe să vândă bere?
Ce se întâmplă atunci când un supermarket începe să vândă bere?
Îmbătrânirea mai rapidă a creierului ar putea fi „moștenită” pe cale maternă
Îmbătrânirea mai rapidă a creierului ar putea fi „moștenită” pe cale maternă
De ce simțim uneori că „ne fug” genunchii?
De ce simțim uneori că „ne fug” genunchii?